Antena 3 CNN Actualitate Locale Elevii de la un liceu din Bacău, ținuți la poartă dacă întârzie la prima oră. Revoltă în rândul părinților

Elevii de la un liceu din Bacău, ținuți la poartă dacă întârzie la prima oră. Revoltă în rândul părinților

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:03 26 Ian 2024 Modificat la 11:04 26 Ian 2024

Zeci de elevi ai Colegiului Național Pedagogic "Ștefan cel Mare" din Bacău, care au întârziat în data de 23 ianuarie la prima oră de curs, au fost lăsați la poarta unității de învățământ până la pauză.

Această regulă a fost introdusă de conducerea liceului, în scopul combaterii absenteismului școlar, dar și pentru a asigura un climat de ordine în rândul elevilor.

În urma acestei situații, a fost demarată o  amplă anchetă din partea inspectoratului școlar, care a decis că au fost respectate toate măsurile în vigoare, în condițiile în care elevii și părinții au fost anunțați despre închiderea porților unității de învățământ.

Au voie să iasă din incinta liceului doar elevii care au împlinit vârsta de 18 ani, în baza prezentării buletinului și a carnetului de note.

Decizia a fost criticată aspru de către prefectul județului, care a numit-o irațională și complet neinspirată.

Directorul unității de învățămât se apără și spune că elevii și părinții au fost anunțați din timp despre măsura care a fost aplicată.

×
Etichete: liceu Bacău elevi
x close