Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste 4.600 de elevi din Botoșani, abandonați de statul român și lăsați să își plătească singuri transportul la școală

Peste 4.600 de elevi din Botoșani, abandonați de statul român și lăsați să își plătească singuri transportul la școală

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:00 09 Dec 2023 Modificat la 17:00 09 Dec 2023

Ministerul Educației a suspendat plățile transportului școlar în mai multe județe, așa că părinții trebuie să se descurce cum pot pentru a-și trimite copiii la școală. Pentru multe familii, asta este o povară financiară mult prea mare.

Transportatorii din Botoșani spun că nu au mai văzut banii de la Inspectoratul Școlar Județean de luni bune. 

La Liceul Regina Maria din Dorohoi, din cei 500 de elevi cam jumătate sunt nevoiți să plătească transportul.

Peste 4.600 de elevi din Botoșani, nevoiți să își plătească singuri transportul

Cei care ar trebui să facă plățile, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, spun că au mâinile legate după ce Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice au oprit decontarea transportului. Numai pentru luna octombrie, decontul pentru transportul a 4.685 de elevi ajunge 1,6 milioane de lei.

”Pentru luna decembrie nu s-au mai eliberat aceste abonamente cu titlu gratuit de către operatorii de transport, iar elevii sunt duși la școală cu mijloacele de transport în comun în baza unor bilete sau, eventual, abonamentelor pe care ei le achită”, a spus Bogdan Suruciuc, inspector școlar general, județul Botoșani.

Reprezentanții Consiliului Județean Botoșani spun că nu se pot implica în rezolvarea acestei probleme.

”ANRSC nu a avut nicio comunicare cu Consiliul Județean pe tema contractelor. De altfel, contractele se desfășoară în continuare. Firmele de transport fac în continuare transport în județul Botoșani. Fac și pentru școlari. Înțeleg că nu sunt decontate de către Ministerul Educației abonamentele oferite elevilor. Aici este o problemă care poate fi reglementată doar între cele două instituții ANRSC și Ministerul Educației”, a spus Marius Ilincaru, șef de cabinet al președintelui CJ Botoșani.

Într-un punct de vedere oferit redacției Antena 3 CNN, reprezentanții ANRSC spun că au găsit probleme la Consiliul Județean Botoșani încă de anul trecut, dar care nu au fost remediate, deși au fost impuse termene concrete în acest sens.

×
x close