Antena 3 CNN Actualitate Locale Efectele dezastruoase ale inundațiilor: un minor decedat, sute de gospodării inundate

Efectele dezastruoase ale inundațiilor: un minor decedat, sute de gospodării inundate

<1 minut de citit Publicat la 11:12 29 Iun 2018 Modificat la 11:12 29 Iun 2018
o_1ch59iksk1hfsbo31f1819k5tr8.jpg

Sute de gospodării inundate, 14 persoane salvate de pompieri, un minor decedat care a fost surprins de descărcările electrice - acesta este bilanţul fenomenelor meteo nefavorabile manifestate în ultimele ore la nivelul ţării, potrivit IGSU.

Efectivele ISU au acţionat atât în cursul zilei de joi, cât şi pe timpul nopţii cu motopompe, autospeciale şi tehnică grea de intervenţie pentru evacuarea apei din 60 de case, 71 de anexe gospodăreşti, 484 de curţi, 43 de subsoluri şi beciuri şi de pe 31 de străzi, dar şi pentru salvarea persoanelor.

De asemenea, s-a acţionat cu accesorii de descarcerare pentru degajarea a 11 copaci doborâţi de vântul puternic.

IGSU precizează că 14 persoane surprinse de ape au fost salvate de către echipajele de pompieri militari, iar peste 1.300 de animale au fost adăpostite.

Totodată, 50 persoane din judeţul Neamţ şi o persoană din judeţul Botoşani au fost evacuate preventiv din locuinţe până la retragerea apelor şi înlăturarea urmărilor inundaţiilor.

×
x close