Florentina Paula Alexandra, în vârstă de 21 de ani, a murit sâmbătă, după ce a fost tăiată în zona gâtului, într-un apartament din orașul Sibiu.
Tânărul care a ucis o fată de 21 de ani cu sânge rece în apartamentul din Sibiu era drogat. Mai mult, era cunoscut în cercul de prieteni cu probleme psihice şi că lua tratament.
Individul şi-a ucis iubita într-un apartament din Sibiu, acolo unde locuia în chirie împreună cu un alt bărbat.
La scurt timp după incident, principalul suspect a fugit de la locul crimei. A fost însă găsit la scurt timp, la aproximativ 30 de kilometri distanţă de casă.
Suspectul, un tânăr de 24 de ani, a fost prins de jandarmii montani în Păltiniș, unde a fugit după comiterea faptei.
Poliția Sibiu a anunțat că "la data de 18.05.2024, în jurul orei 15:30, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu".
La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov, decedată.
Anchetatorii au găsit urme de violență pe corpul fetei.
"Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei", au explicat anchetatorii.