Suspectul în cazul crimelor de la Timișoara, prins joi de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore după audierile din cursul nopții, urmând să afle, în scurt timp, dacă va fi arestat pentru 30 de zile.
În fața anchetatorilor, criminalul și-a recunoscut faptele și a declarat că avea intenția să fugă din oraș, fiind descoperite asupra sa, în momentul în care a fost prins, mai multe haine și produse de igienă personală.
Mai mult, autorul crimelor le-a mărturisit anchetatorilor că era drogat în momentul în care i-a ucis pe cei doi bătrâni.
În plus, bărbatul le-a spus anchetatorilor că a stat cu chirie în apartamentul aflat lângă cel al bătrânilor, iar femeia i-a deschis ușa pentru că îl cunoștea și a crezut că a venit să-i înapoieze cei 2.000 de lei pe care îl avea datorie.
Citește și: Criminalul celor doi bătrâni de la Timișoara a povestit tot! Motivul pentru care i-a ucis
Potrivit oamenilor legii, criminalul nu are antecedente penale, aflându-se la prima abatere de acest fel.
"Victimele și autorul se cunoșteau. Au locuit o perioadă de timp în același imobil și cred că acesta a fost și motivul ușurinței cu care ușa a fost deschisă", au transmis oamenii legii.
Criminalul va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventivă.