Antena 3 CNN Actualitate Locale Dronă depistată în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanţa, în zona bazei militare NATO

Dronă depistată în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanţa, în zona bazei militare NATO

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:01 18 Apr 2024 Modificat la 14:43 18 Apr 2024

"Miercuri, 17 aprilie, în intervalul 20.54 – 21.51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a raportat prezența în aer, într-o zonă aflată la aproximativ 4 -5 km N-NV de turnul de control al Aeroportului Internațional , la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici și la înălțimi reduse", arată Forțele Aeriene Române, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, au fost luate toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate organele civile de trafic aerian cu privire la această situație.

Drona depistată în zona bazei militare NATO de la Mihail Kogălniceanu este a treia depistată în ultima perioadă. Alte două drone au fost depistate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului la începutul acestei săptămâni.

"Situația produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic", se arată în comunicat.

Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, la nivelul unității militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de șeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.

"În conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porțiunile de spațiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricționate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenție, conform art. 11, lit. g), sancționată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei așa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din același act normativ menționat", precizează Forțele Aeriene.

×
x close