Oamenii au ieşi în stradă şi au protestat, în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare, şi au cerut dreptate pentru Denisa, tânăra ucisă în accident, dar şi pentru soţul ei, Raul, care şi-a pierdut un picior şi este internat în continuare într-un spital din Cluj.
Oamenii au aprins lumânări pentru Denisa şi au ţinut în mâini pancarte pe care au scris mesajul: "Dreptate nu libertate".
Totul după ce Judecătoria Baia Mare a decis că şoferul cu BMW, care a provocat cumplitul accident din staţia de autobuz din zona Vivo din Baia Mare, nu prezintă un pericol pentru public astfel încât măsura arestului preventiv să fie justificată.
Drept urmare, tânărul a fost lăsat în libertate, însă decizia nu a fost definitivă, iar mâine judecătorii Tribunalului Maramureş vor analiza recursul înaintat de procurori.
Noi imagini cu cumplitul accident din staţia de autobuz din Baia Mare
În această dimineaţă, Antena 3 a prezentat noi imagini, filmate de o altă cameră de supraveghere din zonă, cu accidentul în care Denisa şi-a pierdut viaţa.
În imaginile filmate de camerele video de supraveghere se vede clar cum, imediat după viraj, șoferul pierde controlul volanului şi intră în plin în stația de autobuz.
BMW-ul scăpat de sub control îi spulberă pe cei doi tineri care aşteptau autobuzul, iar Denisa este proiectată prin sticla refugiului şi aruncată pe asfalt.
La rândul său, Raul, soţul Denisei, a fost grav rănit la un picior. Astăzi, medicii din Cluj, acolo unde tânărul a ajuns după accident, au decis că nu mai pot face nimic pentru a-i salva piciorul, în ciuda unei intervenţii chirurgicale la care au participat numeroşi medici.
Tineri spulberaţi de un BMW în staţia de autobuz din Baia Mare
Tragedia s-a produs sâmbătă, 3 iulie 2021, în jurul orei 20.00, atunci când Denisa şi Raul se aflau într-o staţie de autobuz din zona Vivo. La un moment dat, un tânăr aflat la volanul unui BMW a plecat cu viteză de la semafor, iar după aproximativ 50 de metri a pierdut controlul direcţiei.
Maşina scăpată de sub control a intrat în plin în refugiul staţiei de autobuz acolo unde se aflau Denisa şi Raul şi i-a rănit grav.
Dacă, inițial, șoferul era cercetat pentru vătămare corporală gravă din culpă, procurorii au schimbat încadrarea juridică în ucidere din culpă, după ce Denisa şi-a pierdut viaţa.