Sfârșit tragic pentru un preot din localitatea arădeană Slatina de Criş. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a murit în urma unui accident de mașină.
Din primele cercetări, se pare că acesta a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat cu autoturismul într-un cap de pod, scrie Adevărul.
În urma impactului, preotul s-a stins din viață. Și mai dramatic a fost faptul că, din cauză că accidentul a avut loc în cursul nopții, abia spre dimineață autoturismul a fost zărit de localnici, șoferul nemaiavând nicio șansă.