Antena 3 CNN Actualitate Locale Dramatic! A murit la două zile după nuntă, într-un accident rutier

Dramatic! A murit la două zile după nuntă, într-un accident rutier

<1 minut de citit Publicat la 11:04 20 Iul 2016 Modificat la 11:04 20 Iul 2016
mireasa.jpg
Foto: Pixabay.com

O tânără în vârstă de 20 de ani a decedat într-un accident de circulaţie, la două zile după ce avusese nunta. Soţul femeii, un tânăr de 26 de ani, conducea un autovehicul dinspre oraşul Negreşti spre Todireşti şi a pierdut controlul volanului, intrând într-un gard. În urma impactului, soţia sa, care stătea pe locul din dreapta a decedat.

"Pe raza satului Siliştea, pe o porţiune de drum pe linie dreaptă, bărbatul a pierdut controlul autoturismului şi a izbit un gard. În maşină era şi soţia sa, o tânără de 20 de ani. Ambii au fost transportaţi la spital, dar, din păcate, femeia a decedat", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Loredana David.

Bărbatul a suferit leziuni uşoare nefiind necesară internarea sa în spital. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

×
Etichete: accident rutier
x close