Au fost momente cu adrenalină trăite de angajaţii ISU Timiş în localitatea Moșnița Nouă, acolo unde au fost descoperite 2 bombe de aviaţie.
Apelul la 112 a fost dat de către muncitorii de pe șantierul Centurii Timișoarei.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de pompieri care, cu ajutorul echipamentelor specializate, au extras cele 2 bombe pentru a fi duse în siguranță într-un loc de unde mai apoi vor fi distruse.
Descoperirea a fost făcută acum 2 zile, însă cei de la ISU Timiş abia azi au anunţat evenimentul pe pagina de socializare a instituției.
"2 bombe de aviație, fiecare cântărind 50 de kg, au fost descoperite la intrarea în localitatea Moșnița Nouă de către muncitorii de pe șantierul Centurii Timișoarei.
Având în vedere complexitatea intervenției, întregul echipaj pirotehnic, format dintr-un ofițer și 3 subofițeri, din cadrul ISU Timiș s-au deplasat în grabă la fața locului.
Datorită dotărilor speciale de pe noua autospecială pirotehnică, elementele de muniție au fost manipulate cu grijă și transportate în siguranță la locul de depozitare, urmând a fi distruse.
Felicitări echipajului pirotehnic pentru misiunea îndeplinită cu succes și pentru curajul de a interveni în astfel de situații dificile", scrie ISU Timiş pe Facebook.