Cazul bărbatului a fost rezolvat după mari eforturi din partea polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, în colaborare cu specialiștii de la Biroul Național Interpol.
Dorel Țigănescu, un sucevean din Horodnic de Jos, a fugit din țară și a reușit să păcălească atât autoritățile din România, cât și pe cele din Marea Britanie, acuzându-se în spatele unei identități false.
A înjunghiat un tânăr în discotecă
În 1999, bărbatul a participat la o discotecă ce a avut loc la căminul cultural din localitatea unde acesta locuia, în Horodnic de Jos.
În timpul nopții, mai mulți tineri s-au luat la bătaie. Potrivit anchetei de la acea vreme, s-a stabilit că Dorel Țigănescu i-a aplicat unui alt tânăr, S.S., din Sucevița, o lovitură de cuțit în zona abdominală. Victima a fost înjunghiată grav, suferind perforație de organe și având viața pusă în primejdie. Fapta a fost încadrată la tentativă de omor, în urma anchetei judiciariștilor de atunci și a unui procuror criminalist, scrie monitorulsv.ro.
Patru ani mai târziu, Dorel Țigănescu a fost condamnat definitiv de Tribunalul Suceava la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
Din acel moment, bărbatul a fost de negăsit. A fost dat imediat în urmărire, iar fotografia lui, cu chipul de copil pe care îl avea la acea vreme, a fost afișată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Urmăriți. Însă timp de mulți ani, anchetatorii nu au avut nicio pistă. Până când, la un moment dat, polițiștii suceveni au primit informații că bărbatul și-a întemeiat o nouă viață în Marea Britanie, sub o identitate falsă. Avea o familie, noi prieteni, o slujbă și nimic nu povestea despre trecutul tumultuos al acestuia.
Astfel, în colaborare cu polițiștii din România, cei din Marea Britanie au reușit să îl aresteze provizoriu pe Dorel.
Pe 25 octombrie, condamnatul a fost extrădat în România și încarcerat direct în Penitenciarul Rahova, în baza mandatului emis pe numele său încă din anul 2003.
Acesta va rămâne în spatele gratiilor timp de 7 ani și 6 luni de închisoare. Decizia este definitivă și fără cale de atac.