Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, a emis, joi, ordinele de încetare de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatelor primarilor din localităţile Predeal şi Augustin, respectiv Liviu Cocoş şi Sebastian Porumb, informează un comunicat transmis Agerpres de Instituţia Prefectului.
În cazul edilului din Predeal, ordinul a avut la bază o sentinţă penală pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul penal nr.2509/197/2014, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Braşov, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Potrivit sursei citate, deşi în baza articolului 81 din vechiul Cod Penal, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de trei ani, reprezentând termen de încercare conform art.82 Cod Penal, sunt aplicabile în speţa de faţă prevederile art.15, alin.2, litera e din Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali, motivat de faptul că prin Decizia nr.18/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost lămurite aceste chestiuni de drept.
Totodată, faţă de primarul din Augustin, Sebastian Porumb, ordinul a avut la bază raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), rămas definitiv ca urmare a pronunţării Deciziei nr.2524/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
"Precizez că în conformitate cu art.16.alin 2 din Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali, ordinele emise vor avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legat de încetarea mandatului. În paralel, instituţia noastră a solicitat atât Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curţii de Apel hotărârile definitive ale instanţelor, pentru a putea emite în condiţii de legalitate cele două ordine", a mai declarat prefectul Marian Rasaliu, potrivit sursei citate.