Accidentul s-a produs astăzi pe Drumul Naţional 6, între Drobeta-Turnu Severin şi Orşova.
Cele două persoane au murit pe loc şi, în ciuda eforturilor salvatorilor, nu s-a mai putut face nimic.
Din primele surse, cele două persoane ar fi socru şi ginere, cei doi aflându-se în autoturismul care s-a izbit de un camion.
Se pare că cel care conducea autoturismul ar fi executat o manevră riscantă şi ar fi intrat într-o depăşire neregulamentară. Maşina celor două victime a fost distrusă, iar traficul a fost oprit pe ambele sensuri.