Antena 3 CNN Actualitate Locale S-a dus să se opereze la degetul bolnav, iar doctorul i-a tăiat și operat un alt deget. Mărturia cutremurătoare a unui român. „Ce dracu` mai căutăm în țara asta?”

S-a dus să se opereze la degetul bolnav, iar doctorul i-a tăiat și operat un alt deget. Mărturia cutremurătoare a unui român. „Ce dracu` mai căutăm în țara asta?”

2 minute de citit Publicat la 11:26 13 Sep 2017 Modificat la 11:26 13 Sep 2017
o_1bpt5hhmg1qkm1qut1k06e852f58.jpg
Foto: Pixabay

Un tânăr din Cluj-Napoca a trecut prin momente de necrezut după ce s-a dus să se opereze la mână. Medicul i-a taiat și operat un alt deget, ceea ce a stârnit revolta internauților. 

Vlad Manases s-a ales cu un deget mutilat degeaba în urma intervenției chirurgicale și a stat de două ori mai mult pe masa de operație din această cauză. El a fost cel care a sesizat greșeala doctorului.

Vă prezentăm întreaga întâmplare în mesajul de mai jos, postat de Vlad Manases pe Facebook. 

„Cateva amanunte pentru cei interesati si viitori pacienti ai Clinicii de Recuperare din Cluj-Napoca: vi se poate intampla si voua, si vi se poate intampla ceva mult mai grav decat ce am patit eu. Sa va povestesc pe scurt ce s-a intamplat: Imi rup tendonul de la degetul mic cu 2 saptamani in urma, la un festival, in cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un 'pac' si nu mai reuseam sa imi extind complet degetul. Revin in oras si incep sa fiu plimbat de la un medic la altul.

Medicul de familie zice ca-i luxatie si ma trimite la Ortopedie. Pe biletul de trimitere imi scrie 'Ortopedie Stomatologica' (da, Ortopedie Stomatologica, doamnelor si domnilor), pentru ca trebuia sa imi demonstreze din nou cineva ca incompetenta se plateste, dar din pacate nu se plateste cu banii si timpul acestor incompetenti. Ajung intr-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de Mullet Finger la degetul 5 de la mana stanga. Dupa o zi intreaga de stat la cozi si pe holurile spitalului, intru intr-un final in operatie. 

Ma duc relaxat, e o operatie la degetul mic. What could go wrong, nu? Doi asistenti ma asteapta in sala de operatii. Ma pregatesc, ma leaga ca-n filme la EKG si la tubul de oxigen. E prima mea operatie. Imi pun asistentii un garou pneumatic pe bratul stang, il pornesc si imi injecteaza in brat un anestezic puternic. Il cheama pe profesor, acesta fiind deranjat doar cand masa este pusa si tacamurile sunt pregatite. Vine profesorul si incepe sa taie.

Dupa o jumatate de ora incep sa imi pun intrebari. Bratul incepe sa ma doara groaznic si ma gandesc in momentul acela ca degetul meu mic e cam ferit de baietii acestia care se distreaza de minune. Ii spun doctorului ca anestezia si-a facut bine efectul in sensul in care nu simt ca lucreaza la degetul mic. Profesorul se opreste si ma intreaba: "Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?" "Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat." Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operatii decat ar fi trebuit sa stau. Garoul ala pneumatic mi-a provocat, probabil, cea mai crunta durere pe care am simtit-o in intreaga mea existenta (si am facut magarii, n-am fost un copil cuminte).

Pentru cine are urechi sa auda, ochi sa vada si speranta ca poate se mai schimba ceva in tara asta: EU AM ATRAS ATENTIA ASUPRA FAPTULUI CA STIMABILII OPERAU LA DEGETUL GRESIT! Aveam fisa aia facuta degeaba. Am facut radiografii degeaba. Degetul ala mic statea degeaba intr-o pozitie nefireasca. Omul a venit pornit pe degetul meu mijlociu. Il va primi, in curand. N-am facut caz. Nici nu stiu daca voi face vreodata, pentru ca astia te dau in consemn neoficial la toate institutiile medicale de stat sau private si daca am nevoie de o alta operatie vreodata, voi fi refuzat pentru ca mi-am cerut dreptate. Ce mai am de zis? A, da... ce dracu mai cautam in tara asta?”.”

 

 

×
x close