Antena 3 CNN Actualitate Locale DNA cere redeschiderea unui dosar pe numele procurorului Mircea Negulescu

DNA cere redeschiderea unui dosar pe numele procurorului Mircea Negulescu

<1 minut de citit Publicat la 13:48 24 Apr 2018 Modificat la 13:48 24 Apr 2018
o_1cbrk99m21i981b5j1a1u1hgbju08.jpg

Laura Codruţa Kovesi se întoarce împotriva unuia dintre oamenii ei de bază, celebrul procuror ”Portocală”. DNA a cerut redeschiderea unui dosar pe numele lui Mircea Negulescu, acuzat că ar fi obținut prin fals un teren pe care îşi construieşte o vilă, anunță surse judiciare, citate de libertatea.ro.

DNA cere la instanța supremă redeschiderea urmăririi penale în cazul unui dosar închis cu soluție de clasare.

Mircea Negulescu nu doar că ar fi obținut ilegal terenul pe care și-a construit casa, ci aceasta ar fi fost ridicată și cu materiale de la persoane pe care acesta le cerceta penal.

”DNA schimbă tactica. Aceasta este ideea în situația de față. Vorbim de o plângere depusă în 2015. Vorbim de infracțiuni petrecute atunci când au fost sesizate, dosarul a fost închis de DNA. Acum cere redeschiderea dosarului când Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură. Este un tot, este efectiv o schimbare de tactică” a spus Ana Maria Bujor, senior editor Antena 3.

×
x close