Antena 3 CNN Actualitate Locale Diplome de Bacalaureat false, vândute cu 2.000 de euro bucata de doi indivizi şi o universitate privată din Timişoara | Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii

Diplome de Bacalaureat false, vândute cu 2.000 de euro bucata de doi indivizi şi o universitate privată din Timişoara | Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:21 23 Iun 2023 Modificat la 22:21 23 Iun 2023
diploma bacalaureat falsa
Diplome de Bacalaureat false, vândute cu 2.000 de euro bucata de doi indivizi şi o universitate privată din Timişoara | Ce au descoperit poliţiştii la percheziţii Sursa foto: Edupedu | Pixabay

Totul a ieşit la iveală în urma a șapte percheziții domiciliare și una la o universitate privată din Timișoara.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat vineri șapte percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals. De asemenea, a fost efectuată o percheziție domiciliară la sediul unei instituții private de învățământ universitar din municipiul Timișoara.

„În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că mai multe persoane, care nu ar fi promovat examenul de bacalaureat, ar fi achitat suma de 2.000 de euro pentru obținerea de diplome de bacalaureat contrafăcute. Ulterior, ar fi folosit diplomele de bacalaureat falsificate pentru a se înscrie la unitatea de învățământ. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri și telefoane mobile”, anunță IPJ Timiș.

Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

„În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat în vârstă de 26 de ani și o femeie în vârstă de 48 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals, aceștia fiind introduși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș și Caraș-Severin. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora și luării măsurilor legale care se impun”, potrivit comunicatului de presă, citat de Mediafax. 

×
x close