Imaginile au fost surprinse de angajații Spitalului Pantelimon, una dintre cele mai prestigioase instituții medicale din București, subordonată Ministerului Sănătății.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini cu situația insalubră de la de la Spitalul Pantelimon
Conform înregistrărilor din subsolul spitalului, personalul se plimbă pe un coridor deasupra căruia sunt amplasate mai multe țevi din care se scurg excremente și urină.
"În cursul dimineții de luni am fost sesizați cu privire la o avarie apărută în noaptea de duminică spre luni la o țeavă de apă caldă la subsol, care pica la o îmbinare. Au fost luate imediat măsurile de izolare și protecție. Nu au fost afectate securitatea bolnavilor și calitatea hranei pacienților. Avaria a fost la o țeavă de apă caldă, nu la o țeavă colectoare/de canalizare, speculațiile fiind strict părerea unor angajate care și-au asumat cele afirmate.În prezent întreaga coloană a fost înlocuită, fapt confirmat și de DSP și Inspecția de Stat de la MS", se arată într-o informare a reprezentanţilor Spitalului Pantelimon.
Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât prin acea zonă este transportată zilnic hrana destinată pacienților, fiind adusă în oale și transportată pe cărucioare.
"Suntem la Spitalul Pantelimon, la subsol. Uitați în ce condiții ne putem schimba. În fiecare dimineață îmi curge apă în cap din această conductă, în fiecare zi când vin la muncă, iar fetele trec cu masa pe aici.
Și pică în oale niște pipi și ne pică în cap, în fiecare dimineață. Astea sunt condițiile noastre, poate vede și cine să facă, să rezolve această problemă", precizează una dintre angajatele spitalului.
"Cine să repare, tata mare?! Las' să ne pice c....t d-ăsta în cap", spune o altă femeie, potrivit dcnews.ro.