După o anchetă amplă și zeci de percheziții în România și Ungaria, autorităţile au reușit să închidă fabrica ilegală.
Ancheta a început în luna octombrie a anului trecut, când pe piața din Alba Iulia au apărut mai mulți detergenți de haine vânduți ca fiind de brand, dar de o calitate slabă, relatează alba24.ro.
Au fost percheziţii în două ţări
Pe 20 februarie 2024, anchetatorii au descins la zeci de persoane suspectate că ar face parte din rețeaua cu detergenți contrafăcuți.
Autoritățile române în colaborare cu cele din statul vecin au făcut, în aceeași zi, 41 de percheziții domiciliare în România și în Ungaria. Așa au ajuns și la un depozit ascuns din Mureș, unde au găsit o instalație de îmbuteliere, etichetare și ambalare detergenți lichizi, etichete neaplicate purtând mărci înregistrate, bidoane goale, dar și peste 100.000 de litri de detergent contrafăcut, în valoare de aproximativ 856.000 lei.
Ce s-a descoperit în depozitul clandestin
Autoritățile au mai găsit: 9.370 litri detergent lichid îmbuteliat în bidoane de 5 litri, purtând însemnele unor mărci de detergent din gama premium, cu privire la care există o suspiciune că ar fi contrafăcut, şi 98.782 litri detergent lichid în formă brută, depozitat în containere de 1.000 litri.
În urma audierilor, un suspect a fost pus sub urmărire penală.
Suspectul este cercetat pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.