Antena 3 CNN Actualitate Locale Cursurile se suspendă joi în toate școlile din județul Botoșani, din cauza ninsorii

Cursurile se suspendă joi în toate școlile din județul Botoșani, din cauza ninsorii

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:33 05 Apr 2023 Modificat la 17:33 05 Apr 2023
scoala
Cursurile se suspendă joi în toate școlile din județul Botoșani, din cauza ninsorii Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Instituţia Prefectului Botoşani, în urma şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Sorin Cornilă a decis activarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei la sediul ISU Botoşani. Structura este formată din câte un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Secţiei Drumuri Naţionale, Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Poduri şi Sectorul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

"La întâlnire au fost prezenţi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Bogdan Suriciuc, şi un reprezentant al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. În urma analizei situaţiei existente la nivelul judeţului Botoşani, s-a decis suspendarea cursurilor şcolare în toate unităţile de învăţământ din judeţ, pentru ziua de joi, 6 aprilie", se precizează în comunicat.

CJSU a mai decis ca persoanele dializate să rămână internate pe Secţiile de Nefrologie ale Spitalului Judeţean Mavromati Botoşani şi Spitalului Municipal Dorohoi.

Citeşte şi: Vortexul polar face prăpăd în nordul Moldovei: Sute de oameni, rămaşi fără curent electric. Zeci de maşini, blocate pe drumuri

Instituţia Prefectului Botoşani mai anunţă că 72 de persoane din mai multe autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naţionale şi judeţene au fost salvate de pompierii militari şi voluntari în ultimele ore. Şapte dintre ele au fost cazate la Primăria Mihălăşeni, iar două la Primăria Unţeni.

Alte trei persoane din localităţile Adăşeni, Liveni şi Drăguşeni, care trebuiau să ajungă la dializă, au fost preluate de un echipaj al ISU şi transportate la centrul specialitate din Botoşani.

Din cauza ninsorii şi viscolului, au fost închise temporar trei drumuri naţionale, respectiv DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, DN 29 Botoşani-Săveni şi 24C Rădăuţi Prut-Ştefăneşti, precum şi 13 drumuri judeţene. Pe celelalte drumuri din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, vizibilitatea fiind redusă din cauza zăpezii viscolite.

Pe unele tronsoane de drumuri, stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi jumătate, se mai menţionează în comunicat. 

×
x close