Antena 3 CNN Actualitate Locale Crimă la un spital din Dâmbovița: O pacientă a fost omorâtă de colega de salon

Crimă la un spital din Dâmbovița: O pacientă a fost omorâtă de colega de salon

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:35 19 Aug 2023 Modificat la 18:35 19 Aug 2023
crima spital Dambovita
Crimă la un spital din Dâmbovița: O pacientă a fost omorâtă de colega de salon Sursa foto: Hepta

Crima a avut loc pe Secția de Psihiatrie a unității medicale din Dâmbovița, în urma unui conflict izbucnit între două femei.

Cele două paciente, ambele cu probleme psihice, s-au luat la ceartă, iar una dintre acestea și-a sugrumat victima cu mâinile goale, până când aceasta a rămas fără suflare.

Din păcate, medicii s-au văzut nevoiți să declare decesul pacientei, agresoarea fiind încătușată și preluată de polițiști, care au deschis o anchetă în acest caz.

De asemenea, și unitatea medicală a deschis o anchetă internă, pentru a stabili dacă a fost respectat protocolul, iar cele două paciente au fost ținute în siguranță, având în vedere gravitatea bolii pentru care se aflau în spital.

 Citește și: Anchete și controale la spitalul din Botoșani, unde o gravidă a murit sub ochii medicilor. Familia tinerei cere să se facă dreptate

×
x close