Antena 3 CNN Actualitate Locale Crima care a zguduit Timișoara putea fi evitată? „Acum trei săptămâni, ar fi trebuit să își dea cineva seama că...”

Crima care a zguduit Timișoara putea fi evitată? „Acum trei săptămâni, ar fi trebuit să își dea cineva seama că...”

1 minut de citit Publicat la 15:49 15 Mar 2018 Modificat la 15:49 15 Mar 2018
o_1c8kun5gq1qu1bop1rfcgcs1l7c8.png

„Mi-am omorât copilul”. Acesta a fost anunțul care a ajuns la numărul de urgență 112 la Timișoara marți seară.

Imediat s-a dat alarmă, iar echipaje SMURD, de la Ambulanță și Poliția au pornit într-un suflet spre adresa indicată.

Polițiștii au descoperit-o pe micuță în baie, înecată în vană. Totul s-a petrecut pe când mama era cu copilul acasă, tatăl fiind la serviciu.

Inspectorul-șef al ISJ Timiș, Aura Danielescu spune că niciun semn nu prevestea, printre colegii femeii, că această ar avea vreo suferință.

„Era educatoare la Școală gimnazială Pischia, pe structura Murani, la un sat lângă Pischia. Este educatoare titulară de 15 ani, gradul didactic ÎI. Colegii spun că niciodată nu a avut vreo formă de manifestare care să le ridice probleme. Acum trei săptămâni, poate atunci ar fi trebuit să își dea cineva seama, nu știu și poate ar fi trebuit cineva să ia legătură cu mama ei care a fost colegă cu ele și care acum e titulară pe învățător la Dumbrăvița, zice că acum trei săptămâni și-a cerutconcediu fără plata, dar părea foarte calmă și a cerut concediu pe motiv că a obosit să mai facă naveta. Spunea directoarea că de când s-a căsătorit și a avut-o pe fetiță, face naveta de la Timișoara, iar înainte locuia în Murani. Al doilea motiv a fost că și-ar caută un loc de muncă mai bine plătit. I-au aprobat concediul fără plata, e o formă legală, cadrele didactice au voie să beneficieze de această formă de concediu și au anunțat ISJ, dar nu și-au pus niciodată problema că ar avea o problema emoțională, o problema psihică. A terminat arte plastice, desena, era liniștită și a lucrat 15 ani cu copiii de vârstă mică. Sunt 5 frați, iar mama ei a luat și copii în plasament, e o familie bună”, a declarat Aura Danielescu, potrivit opinisatimisoarei.ro.

×
x close