Primarul municipiului Baia Mare, Cătăin Cherecheş, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va solicita ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, să trimită Corpul de Control în Baia Mare pentru a verifica modul în care s-a procedat la strângerea probelor în cazul fetiţei de cinci ani, violată şi ucisă luni.
"Aş vrea foarte mult ca ministrul de Interne să îşi pună în mişcare Corpul de Control şi să se verifice modul în care s-a desfăşurat până acum această anchetă, să se verifice modul în care s-au prelevat probe. Concret, cele 50 de probe ADN, modul cum au fost ele gestionate din punct de vedere tehnic. Să se verifice dacă aceste probe ADN n-au fost viciate într-un mod iremediabil, astfel încât ancheta să fie complet prejudiciată. Ştim că au fost prelevate peste 50 de probe. Am văzut modul în care s-au pus aşa pe tapet şi devin aceste probe un fel de element de spectacol. Cred că lucrurile trebuie să fie mult mai riguroase în cadrul acestei anchete şi aş vrea foarte mult să ne asigure ministrul de interne prin Corpul de Control că fiecare pas care s-a făcut a fost făcut în conformitate cu prevederile legale şi cu respectarea normelor de desfăşurare a anchetelor. (...) N-aş vrea să ajungem la concluzia că expertul sau laboratorul din Bucureşti vor scoate în evidenţă că aceste probe nu pot fi relevante pentru că au fost viciate! " a declarat Cătălin Cherecheş.
Edilul a mai precizat că supravegherea video din zona unde s-a produs crima a fost retrasă la presiunea asociaţiilor şi fundaţiilor, zona rămânând doar în supravegherea patrulelor poliţiei locale sau a patrulelor mixte, jandarmi-poliţie municipală.
"În locul unde stătea şi fetiţa de cinci ani, ucisă, municipiul Baia Mare a avut iniţial montate camere video, camere video care ni s-a impus a fi demontate, tot în urma unor sesizări pe care le-au făcut asociaţii, fundaţii pentru drepturile minorităţilor (...). Aceştia ne-au spus că le viciem viaţa privată. Probabil că le viciem viaţa privată, dar pe de altă parte, poate, dacă erau acolo, camerele video am fi salvat cel puţin o viaţă! Acolo nu vorbim numai despre o crimă, astăzi, vorbim despre mult mai multe infracţiuni care s-au desfăşurat în aceea zonă", a spus Cătălin Cherecheş.
El a subliniat că în zonele mărginaşe ale municipiului Baia Mare vor fi efectuate demolări.
"Concret, vom demola tot ce înseamnă zonele Craica, Gării, Pirită şi Ferneziu. Vom repoziţiona aceste comunităţi de romi, unii dintre ei primind sub forma unei închirieri sau concesiuni, bucăţi limitate de teren, proiect pentru construirea unor locuinţe şi îi invităm pe cei de la asociaţii, fundaţii să-i ajute cu materialul de construcţie, noi monitorizând tot ceea ce înseamnă mod de construire a acelor locuinţe(...) În toate aceste zone va exista punct sanitar, un centru social, îndeosebi pentru tineri, post de poliţie locală. Monitorizarea acestor familii trebuie să fie completă, integrală, făcută 24 de ore din 24, pentru că eu consider că civilizaţia, de foarte multe ori, trebuie impusă", a spus Cătălin Cherecheş.
Totodată, primarul municipiului Baia Mare a dezavuat implicarea unor lideri PSD, inclusiv a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în acest caz.
"S-a mers spre o zonă politică, iar unii care au atribuţii relevante în ceea ce înseamnă administraţie publică locală şi centrală şi care au resurse infinit mai mari se joacă cu soarta unor copii. Şi aici vorbim de ministrul Sănătăţii, deputaţi, senatori şi eu cred că ministrul Sănătăţii nu trebuie să vină să dea vreo recompensă. Eu cred că ministrul Sănătăţii ar trebui să găsească soluţii pentru Baia Mare şi pentru celelalte oraşe, soluţii pentru a monitoriza sănătatea, aici nu vorbesc de toată lumea, vorbesc doar de copii, sănătatea copiilor. Aş vrea să-l invit pe ministrul Sănătăţii să ofere sume de bani, în primul rând pentru a testa gradul de sănătate al cetăţenilor, în special a copiilor din zonele defavorizate! Aş vrea ca ministrul sănătăţii să genereze un program pentru educaţie sanitară a acestor copii. Aceşti copii nu ştiu ce înseamnă pasta şi peria de dinţi", a declarat Cătălin Cherecheş.
Filiala PSD Maramureş a decis să doneze suma de 30.000 de lei pentru informaţii care ar putea duce la prinderea criminalului Esterei, fetiţa de cinci ani, violată şi apoi ucisă într-o zonă mărginaşă a municipiului Baia Mare, precizează organizaţia judeţeană a partidului, într-un comunicat.