Antena 3 CNN Actualitate Locale Cozi uriașe la terasele cu mici din București: La rând s-au așezat și mulți turiști străini. Cât costă o porție în Piața Obor

Cozi uriașe la terasele cu mici din București: La rând s-au așezat și mulți turiști străini. Cât costă o porție în Piața Obor

Mia Lungu, Cătălina Iordache
2 minute de citit Publicat la 12:48 15 Mar 2025 Modificat la 13:36 15 Mar 2025
coada terase mici piata obor bucuresti sambata 15 martie 2025
Zeci de persoane stau la coadă sâmbătă, 15 martie 2025, la terasele din Piața Obor care vând mici. Sursa foto: Antena 3 CNN

Este coadă sâmbătă la restaurantele din București care vând mici. La terasele din Piața Obor, prețul pentru un mic pornește de la 5 lei, fără pâine și fără muștar.

Este forfotă la terase, încă de la primele ore ale zilei. La ora prânzului erau câteva zeci de persoane la coadă. Unii iau mâncarea la pachet, alții servesc masa chiar la terase. Locuri disponibile sunt puține, dar oamenii sunt dispuși să aștepte o masă liberă.

Așadar, micii sunt cei mai căutați. Un mic costă 5 lei, o chiflă un leu și fiecare își face porția așa cum dorește.

La coadă stau și foarte mulți turiști străini. Iată că mâncarea tradițională românească este cunoscută și căutată în acest moment de cei care vin la noi în țară.

În București, sâmbătă la prânz, erau peste 20°. Vremea este plăcută, doar că este puțin înnorat, așa că pe oameni nu îi deranjează deloc să aștepte să le vină rândul, să își cumpere de mâncare, în timp ce se bucură de temperatura de primăvară.

Șoc termic pentru bucureșteni: Răcirea vremii schimbă temperaturile în Capitală de la 28 de grade la -1 grad, în doar trei zile

Vremea în Capitală va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, sâmbătă temperatura maximă urmând să ajungă la 28 de grade, însă, de duminică, va începe un proces de răcire, astfel încât valorile termice vor coborî spre cele specifice datei, respectiv în jur de 8 grade, cu minime de -1 grad, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 15 martie, ora 10:00 - 18 martie, ora 10:00.

Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul 15 martie, ora 10:00 - 16 martie, ora 08:00, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, înregistrându-se valori termice cu 15 - 16 grade peste mediile multianuale. Temperatura maximă va fi în jurul a 28 de grade, iar cea minimă de 10 - 12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Pe parcursul zilei de duminică, respectiv 16 martie, ora 08:00, până pe 17 martie, ora 08:00, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele din ziua precedentă, însă se vor situa în continuare peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade cu ploi de scurtă durată, îndeosebi seara şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6 - 7 grade.

În intervalul 17 martie, ora 08:00 - 18 martie, ora 10:00, valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade cu ploi şi posibil lapoviţă. Vântul va avea intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de minus 1 - plus 1 grad.

×
x close