Polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin apel la 112 că în localitatea Dărmănești, o fetiță de 8 ani a fost accidentată de un autoturism, în curtea unei locuințe.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au găsit-o pe copilă în stare de inconștiență.
La caz a fost direcționat un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, care a efectuat manevre de resuscitare și a preluat minora, cu funcții vitale.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că, o femeie de 43 de ani, din Dărmănești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinței, ar fi accidentat o minoră de 8 ani”, transmite Poliția Argeș.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.