Copilul a dezvoltat o insuficienţă respiratorie acută, medicii spunând că a ajuns la spital cu saturaţia de oxigen la 30%, iar plămânii nu au mai putut să îi oxigeneze creierul şi să ajute inima să bată.
Băiatul, din localitatea Ibăneşti, a mers la şcoală doar în prima zi, după care a stat acasă, pentru că se simţea rău.
Joi dimineaţă, minorului i s-a făcut rău de la primele ore ale dimineţii. Starea de rău s-a accentuat, iar copilul a fost luat de părinţi şi dus cu maşina la camera de gardă pediatrie de la Spitalul Municipal Dorohoi.
Medicii cred că băiatul avea o afecţiune gravă la inimă, cauzată de o răceală
Părinţii le-au spus medicilor că băiatul era răcit de câteva zile şi lua un tratament acasă.
Analizele lui arătau însă o stare septică, adică o infecţie puternică în organism, iar cadrele medicale au constatat că plămânii copilului nu mai aduceau suficient oxigen în organism, practic acesta sufocându-se din această cauză.
"Copilul a ajuns la Urgenţe cu o saturaţie a oxigenului în sânge de 30%. Starea lui s-a deteriorat foarte repede, fiind intubat de către medicul anestezist. A făcut şi o tulburare de ritm cardiac.
A fost chemat echipajul de terapie intensivă al SMURD de la Botoşani şi s-au început manevrele de resuscitare imediat, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic.
A fost declarat decesul la spital, la aproape două ore de la prezentare", a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.
A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Medicii dorohoieni au testat copilul pentru COVID cu un test rapid, rezultatul fiind negativ, iar trupul acestuia a fost preluat de medicii legişti şi urmează să fie făcută o autopsie.
Medicii iau în calcul şi o miocardită, adică o afecţiune gravă la nivelul inimii, cauzată de răceala de care suferea.
"În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului", a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.