Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident oribil pe un drum din Botoșani: “Mi-a ieșit în fața mașinii, am tras de volan, dar …”

Accident oribil pe un drum din Botoșani: “Mi-a ieșit în fața mașinii, am tras de volan, dar …”

<1 minut de citit Publicat la 10:57 19 Feb 2016 Modificat la 10:57 19 Feb 2016
masina.jpg
Foto: pixabay.com
Un grav accident de circulație, soldat cu moartea unui copil în vârstă de 13 ani, a avut loc, joi la amiază, pe un drum din localitatea Mesteacăn, Botoșani.

Șoferul unui autoturism de teren povestește că băiatul a ieșit în fugă dintr-o curte, pe o trotinetă, trezindu-se cu el în mijlocul drmului.

A tras stânga de volan, în încercarea de a-l evita, dar l-a acroșat cu partea din dreapta față a mașinii, copilul fiind trântit pe asfalt.

Mașina de teren a ajuns într-un șant de pe marginea drumului. Un echipaj de Ambulanță a ajuns la fața locului copilul, rănit grav, fiind preluat de cadrele medicale.

Din păcate, copilul a murit vineri dimineață.



×
x close