Micuțul se juca cu bicicleta și, într-un moment de neatenție, a căzut în pârâul Izvor, au relatat localnicii care au văzut întreaga scenă și l-au recuperat pe băiat.
Două echipaje SMURD au ajuns la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor copilului aflat în stare de inconștiență și cu hipotermie.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a demarat o anchetă în acest caz.
„În această după-masă, a fost sesizat prin 112 faptul că, în Rodna, în apropierea unui pârău a fost găsit un copil, în stare de inconștiență. La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un băiețel în vârstă de 5 ani, care ar fi căzut cu bicicleta, în zona unui pod, în pârâul Izvor, de pe raza localității Rodna”, a declarat Crina Sârb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, citată de Gazeta de Bistrița.