Surse Antena 3 CNN au povestit că minorul în vârstă de 13 ani se plimba cu trotineta prin parc, în momentul în care i s-a făcut rău și a căzut lângă o bancă.
Agenții de pază au intervenit imediat și au solicitat prezența unei ambulanțe. Un echipaj medical a sosit imediat la fața locului.
Medicii i-au efectuat manevre de resuscitare tânărului timp de 90 de minute, însă, din nefericire, au fost nevoiți să declare decesul.
”La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicatul Poliției.