Antena 3 CNN Actualitate Locale Copii trimiși la cerşit de părinți. Micuţii erau obligaţi să stea în intersecţii cunoscute din Arad și Bihor

Copii trimiși la cerşit de părinți. Micuţii erau obligaţi să stea în intersecţii cunoscute din Arad și Bihor

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:23 21 Iun 2023 Modificat la 20:23 21 Iun 2023
copil
Sursa foto: profimediaimages.ro

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu DIICOT – Biroul Teritorial Oradea, au făcut zece percheziții la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.

Cele 10 percheziții domiciliare au fost făcute în comuna Avram Iancu, județul Bihor și în comuna Seleuș, județul Arad, la opt persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei, scrie Mediafax.

Copii obligaţi să cerşească în intersecţii cunoscute

Din ianuarie 2023 până în prezent, cele opt persoane, cu vârste între 31 și 40 de ani, ar fi obligat la practicarea cerșetorie i 11 minori, cu vârste între 8 și 17 ani, membrii de familie, pe care, sub pretextul vânzării de linguri de lemn sau verdețuri, i-ar fi obligat să apeleze la mila publicului din zone aglomerate, din municipiile Oradea, Arad și Timișoara, pentru a obține sume de bani, care ar fi fost însușite de membrii grupării infracționale.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 17 telefoane mobile și 7.800 de lei.

La finalizarea perchezițiilor domiciliare, au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, cele opt persoane fiind duse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Oradea, în vederea audierii.

Citeşte şi: Un cerșetor din Timișoara pretindea că are picioarele amputate. Cum a fost prins cu minciuna de polițiștii locali

×
Etichete: copii cersetori
x close