Antena 3 CNN Actualitate Locale Trei copiii, bătuți, înfometați și batjocoriți chiar de părinții lor, într-un sat din Neamț

Trei copiii, bătuți, înfometați și batjocoriți chiar de părinții lor, într-un sat din Neamț

Alexandra Ghețea
2 minute de citit Publicat la 09:42 15 Apr 2021 Modificat la 09:47 15 Apr 2021
o_1f3a3708g1l6a11mb6gpfp31kbmb.jpg
Sursa foto: pixabay

Fapte extrem de grave ies la iveala într- familie din localitatea Dumbrava Roșie. Trei copii au fost maltratați chiar de cei care ar fi trebuit sa le asigure protecția.

Mama i-a bătut, înfometat și chiar i-a abuzat sexual pe cei mai mari. Totul a fost descoperit după ce băiatul cel mare a fugit de acasă din cauza ororilor la care era supus. Acesta a povestit că a fost bătut şi înfometat, abuzat sexual de mama lui şi supus mai multor „corecţii” de către ambii „părinţi”.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, a rămas văduvă, cu doi copii: băiatul de nici 14 ani şi o fetiţă de 8 ani. Şi-a refăcut viaţa cu un bărbat de 47 de ani, iar cu acest concubin mai are un băieţel, în vârstă de 3 ani. Din spusele băiatului, toți cei trei copii sunt maltratați, cei doi mai mari fiind și abuzați sexual.

La data de 13 aprilie 2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie Piatra-Neamţ au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, o femeie în vârstă de 39 de ani, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, viol în formă continuată şi agresiune şi agresiune sexuală în formă continuată şi faţă de concubinul acesteia, în vârstă de 47 de ani, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală în formă continuată. Acuzaţiile privesc fapte comise în perioada 2014-2020, victimele fiind fiul şi fiica inculpatei, respectiv fiul inculpaţilor, faţă de care s-au dispus măsuri de protecţie socială. Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu în condiţiile în care victima infracţiunii de viol, adică fiul inculpatei a fugit de la domiciliu, poliţia fiind implicată în acţiuni de căutare”, a declarat procurorul Mugurel Darie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, potrivit mesagerulneamt.ro.

Băiatul a fugit de acasă de nenumărate ori

Nu este prima dată când băiatul de 14 ani fuge de acasă din cauza ”tratamentului” administrat de părinți. Iar de fiecare dată, acesta a fost găsit de oamenii legii într-un singur loc: la un prieten de vârsta lui, de prin vecini. De data aceasta însă, polițiștii au insistat cu întrebările și astfel au aflat motivul deselor plecări de la domiciliu.

Ambii adulţi au fost reținuți de polițiști şi prezentați instanței, care a decis: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra – Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T. I.M. şi I. A. Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021 şi până la data 12.05.2021, inclusiv a inculpaţilor: T. I.M., pentru comiterea a trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată; I. A., pentru comiterea a trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prev. şi agresiune sexuală în formă continuată”.

×
Etichete: copii
x close