Șoferul care în urmă cu o săptămână a intrat în plin cu mașina într-un grup de persoane ce se aflau într-o stație de autobuz din Brăila, accident în urma căruia cinci oameni au murit și alți doi au fost răniți, nu consumase droguri, așa cum s-a spus inițial, arată rezultatele probelor venite de la Institutul de Medicină Legală Iași.
”Acesta este rezultatul definitiv, cel dat de laboratorul de toxicologie. Probele au fost luate și din sânge și din urină și au ieșit negative în ambele părți. Acesta e rezultatul final, care va fi la dosarul cauzei. Rezultatul a fost primit de organele de cercetare penală”, a declarat directorul Spitalului Județean de Urgență Brăila, dr. Mihail Iugulescu, potrivit agerpres.ro.
Rezultatele expertizei toxicologice venite de la IML Iași infirmă astfel analizele preliminare făcute în ziua accidentului, la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila, care arătau că șoferul consumase droguri.
Potrivit specialiștilor, există posibilitatea ca aparatele să fi fost păcălite de faptul că șoferul, Marius Negoiță, în vârstă de 27 de ani, lua medicamente pentru epilepsie, o boală pe care o ascundea de zece ani.
Medicul de familie dr. Steluța Nedelcu a declarat că Marius Negoiță i-a ținut ascuns faptul că are epilepsie, deși în urmă cu zece ani aceasta a observat că are simptome specifice bolii și i-a făcut trimitere la neurologie.
Bărbatul a ascuns că ar avea această boală și, atunci când s-a angajat, în august 2015, ca agent de securitate la societatea ”My Security”, a completat o declarație pe propria răspundere că nu suferă de nicio boală.
Potrivit informațiilor furnizate de administratorul firmei, Mihai Ilaș, actele sale medicale din momentul angajării ”au fost în regulă”, iar pe perioada cât a fost angajat a fost ”liniștit și-a văzut de treabă și nu a creat probleme”.
Anchetatorii care se ocupă de acest caz au solicitat documente de la medicul de familie al tânărului, deoarece poliția nu avea informații că Marius Negoiță suferea de epilepsie.
Marius Negoiță are permis de conducere de șapte ani, iar în urmă cu doi ani s-a căsătorit și de o lună de zile este tatăl unui băiețel.
Persoanele care și-au pierdut viața în accidentul de luni dimineață sunt patru femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 37 și 41 de ani.
Potrivit unui comunicat remis de ICCJ, șoferul este urmărit penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.