În anul 2016, bărbatul a fost arestat în urma plângerii unei bătrâne care l-a prins pe individ în timp ce încerca să îi molesteze nepoţica în scara unui bloc. Întâmplarea a avut loc la doar câteva zile după ce mai agresase sexual o altă fetiță, de numai șase ani, din Trivale. Din păcate, la data respectivă, bărbatul a reușit să îşi ducă treaba la capăt fără să îl prindă nimeni.
În total, la momentul arestării, tânărul avea șase plângeri înregistrate la nivel de municipiu, toate cu modul de lucru similar.
Când oamenii legii au pus cap la cap toate cazurile și mărturiile copiilor, șeful Serviciului Investigații Criminale, comisarul Florin Stan, s-a gândit imediat la numele lui Constantin Vasile. Acesta îl mai arestate în urmă cu patru ani, după ce individul agresase alte șase fetițe cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Polițiștii au verificat imediat și au descoperit că Vasile ieșise recent din închisoare, după numai 12 luni în spatele gratiilor, cu clemență judecătorească, înainte de a ispăşi pedeapsa în întregime.
Mai mult decât atât, cu doar 1 lună înainte, ieșise și de sub control judiciar sub care fusese pus pentru infracţiunea de furt chiar din spitalul de Pediatrie.
Viza fetițe care nu erau supravegheate corespunzător
Potrivit oamenilor legii, Constantin Vasile stătea la pândă în zona blocurilor sau în parcurile mici şi punea ochii pe fetiţe care nu erau supravegheate corespunzător.
Una dintre fetițele molestate în 2016 era, alături de sora ei, în grija unui bunic surdo-mut. Practic, individul a luat copilul de 6 ani de lângă bătrânul neputincios şi şi-a văzut de treburile lui bolnave liniștit.
Odată ce atrăgea copiii în scările de bloc, bărbatul le prezenta totul sub forma unui joc, cu mai multe activități, le punea pe fetițe să își dea pantalonașii jos și își satisfăcea plăcerile.
Își manifesta disprețul față de lege
Inițial, bărbatul a încercat să nege toate acuzațiile. La scurt timp însă, și-a schimbat declarația, susținând că era sub influența alcoolului în momentul agresiunilor.
Bărbatul și-a manifestat în mai multe rânduri disprețul față de lege și anchetatori, susținând că procurorii sunt de vină, că el ar vrea să îi dea zece ani de pușcărie, dar ei nu pot să îi dea atât!
“Un obsedat sexual a îngrozit luni întregi părinţii şi copii din Piteşti. Bărbatul în vârstă de 30 de ani ademenea fetiţe cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, pe care le ducea în scări de bloc sau în locuri retrase.
Timp de câteva luni, Vasile Constantin a fost căutat de poliţiştii de la Poliţia Municipiului Piteşti. Bărbatul, se ascundea într-o locuinţă de la Oarja şi venea în oraş doar să-şi satisfacă poftele animalice. Într-un final, a fost prins de oamenii legii după ce a terorizat mai mulţi părinţi şi copii din cartierele Prundu şi Găvana. Şase fetiţe au trecut prin clipe de coşmar până în momentul în care individul a ajuns pe mâna poliţiştilor”.
”Individul îşi acosta victimele şi sub pretextul că le învață anumite jocuri, le atrăgea în locuri ferite, scări de bloc sau spații verzi, le pipăia şi se urca peste ele, mimând acte sexuale“, ne-a spus comisarul şef Mihai Neagoe, şeful Poliţiei Municipiului Piteşti. Demn de menţionat este faptul că Vasile Constantin nu este la prima abatere de acest gen. În urmă cu trei ani a fost prins, arestat şi condamnat pentru acelaşi lucru. Atunci instanţa i-a dat un an de închisoare cu suspendare”, scria presa în 2012, potrivit sursata.ro