Antena 3 CNN Actualitate Locale Președintele CJ Vâlcea: "În așteptarea banilor europeni, continuăm să investim în spitalele vâlcene"

Președintele CJ Vâlcea: "În așteptarea banilor europeni, continuăm să investim în spitalele vâlcene"

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 20:47 21 Ian 2022 Modificat la 20:50 21 Ian 2022
pjimage (30)
Constantin Radulescu Valcea Sursa foto: Facebook/Constantin Radulescu

Până la venirea banilor europeni, edilii vâlceni se descurcă prin forțe proprii în modernizarea spitalelor din zonă, în prim-plan fiind zilele acestea, Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. 

"Până când vom reuși să accesăm fonduri europene pentru modernizarea în totalitate a clădirii Maternității, cu resursele financiare limitate de care dispunem, ne-am propus să mai facem câteva investiții la secția de Neonatologie.", a anunțat Constantin Rădulescu pe pagina sa de Facebook. 

Președintele CJ Vâlcea a mai precizat că de curând, s-a reușit modernizarea saloanele și sălilor de naștere, iar pentru anul acesta se vor aloca fonduri în vederea reabilitării sălilor de operație și a secției de terapie intensivă neonatală.

"Ne facem datoria și continuăm să investim în sănătatea vâlcenilor, atât de importantă, mai ales în aceste vremuri complicate pentru întreaga țară", a mai precizat Constantin Rădulescu.

×
x close