Copiii și adulții din Constanța s-au întrecut în contruirea celui mai frumos om de zăpadă.
Cei mici și-au împodobit prietenul de zăpadă cu mături, fesuri și morcovi.
Îmbrăcați în salopete colorate, și copiii sibienilor s-au grăbit să facă primii oameni de zăpadă din acest an și au făcut îngeri de zăpadă.
Prin urmare, în fața Primăriei au apărut trei omuleți de zăpadă, care au pus zâmbetul pe buze trecătorilor.
Cine a inventat omul de zăpadă
Originile omului de zăpadă se pierd în istorie, dar prima sa reprezentare grafică este certificată la 1380, într-o "Carte de ore", o carte liturgică pentru laicii catolici.
Strămoşul omului de zăpadă clasic – cu morcov în loc de nas şi o cratiţă pe creştet, nu este, de fapt, nici pe departe atât de blajin pe cât ni-l putem imagina când îl ridicăm în faţa blocului sau în curtea casei. Este un personaj păgân, care mai degrabă îi speria pe cei mici cu aspectul său, decât să-i amuze.
Prima fotografie a unui om de zăpadă a fost făcută în 1845
Un om de zăpadă în viziunea clasică este alcătuit din trei bulgări de zăpadă: mare (stomac), mediu (piept) și mic (cap), iar cel mai adesea mâinile sale sunt făcute din ramuri. Aşa cum îl vedem zilele acestea, real şi ilustrat, pare un clasic de neclintit, totuși, un astfel de standard pentru oamenii de zăpadă a fost adoptat neoficial abia în secolul al XIX-lea. Anterior, creaturile făurite din omăt puteau speria nu numai un copil, ci și un adult prin aspectul lor, asta pentru că oamenii îşi întrupau în ele toate temerile și experiențele.
Chiar și în cele mai vechi timpuri oamenii aveau o slăbiciune pentru artele plastice și foloseau orice material disponibil pentru a se exprima. Nu se știe exact când a început omenirea să sculpteze oameni de zăpadă, dar cel mai probabil asta s-a întâmplat în Europa.
Estimările plasează primele reprezentări ale oamenilor de zăpadă în urmă cu aproximativ 35.000 de ani, exemplele primelor sculpturi rupestre datând şi ele tot din această perioadă. Acestea sunt figurile unui urs și ale unor zimbri, descoperite în peștera franceză din Montespan și au în jur de 30.000-35.000 de ani. Totuşi, ei n-au fost sculptaţi deloc pentru distracție, iar oamenii de știință cred că figurile de zăpadă personificau zeități păgâne şi erau venerate ca spirite ale iernii.