S-a întâmplat într-o comună din Târgu Neamț, acolo unde oamenii s-au trezit că nu mai pot deschide porțile, după ce drumul a fost prea mult supraînălțat, iar constructorul a asfaltat până la intrarea în curțile oamenilor.
În consecință localnicii, majoritatea bătrâni, s-au revoltat că acum vor trebui să rezolve problema pe propria cheltuială.
"Nu pot să ies în drum. Trebuie să mă duc la dispensar, în sat. Trebuie să-mi fac cumpărăturile. Asta e nemulțumirea. Să vină să-mi facă, să-mi ridice porțile. Eu am pensie de handicap, nu-mi permit. Am și căruț de handicap, nu-l mai pot scoate acum", s-a plâns un bătrân unui localnic care a făcut public cazul pe reţele sociale.
Publicată de Ciprian Traian Sturzu pe Miercuri, 15 noiembrie 2023
"Model de rele practici administrative. Recent, într-o comună din zona Târgu-Neamț a fost asfaltată o stradă. Așa de bine a fost asfaltată, că nu mai pot oamenii ieși de prin curți. Explicația e simplă: strada nu a fost decopertată, așa cum prevede proiectul, iar proiectantul și dirigintele de șantier și-au cam bătut joc de lucrare. Că cineva din primărie trebuia să supervizeze lucrarea e altă poveste. Și bomboana de pe colivă e că, mai urmează să se toarne un alt strat de asfalt. Care va înălța și mai mult nivelul asfaltului.Sunt curios cine își va asuma să semneze recepția lucrărilor pe această stradă.Las' că merge și așa", descris situaţia Ciprian Traian Sturzu pe Facebook.