Antena 3 CNN Actualitate Locale Cine este indicat ca fiind posibilul complice al lui Daniel Pepene, criminalul de la Bran. Anchetatorii au găsit noi probe

Cine este indicat ca fiind posibilul complice al lui Daniel Pepene, criminalul de la Bran. Anchetatorii au găsit noi probe

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:33 20 Ian 2023 Modificat la 08:34 20 Ian 2023
bilet adio criminal bran
Cine este indicat ca fiind posibilul complice al lui Daniel Pepene, criminalul de la Bran. Anchetatorii au găsit noi probe Sursa foto: bzb.ro/Facebook

Anchetatorii vor să afle dacă ucigașul de la Bran, vărul bărbatului ucis, a avut și un complice. Și asta deoarece, în locuința victimelor, au fost descoperite amprente și urme de încălțăminte ale unei persoane necunoscute.   

Acesta este motivul pentru care procurorii au solicitat verificarea amprentelor ridicate din casa celor doi, dar și analize ADN.  

Rudele victimelor susțin că Daniel Pepene, principalul suspect, care se află în acest moment în arest și care a și recunoscut o parte din acuzații, nu ar fi acționat singur. Familia celor doi îl indică pe tatăl bărbatului, un octogenar, ca fiind complice la crimă.  

Pe de altă parte, tatăl suspectului susține că a ținut mult la pacea din armonia din familie, scrie știrileprotv.ro

Ion Pepene, tatăl suspectului: Eu la Poliție acolo am spus eu vreau să ne împăcăm, domne, că e lucru rușinos! 
Reporter: Uite, mergeți acum să vă împăcați. 
Ion Pepene: Să merg eu acum la ei? Ce-ar fi să mă duc eu la femeia aia? Ce-ar fi să mă duc eu la descreierata aia, dacă ea a spus treaba asta, domne! 

Între timp, procurorii au găsit în casa presupusului criminal o bucată de hârtie în care individul își explică fapta oribilă.   

Citește și: Tatăl criminalului de la Bran, declarații cutremurătoare: "Avea o agitaţie. Şi cu mine a fost agresiv"

Procurorii susțin că biletul găsit în casa principalului suspect a fost scris după comiterea crimelor.  

”Face referiri la divinitate, în mai multe rânduri. Invocă că i s-ar fi făcut vrăjitorii și că persoanele pe care le-a ucis i-ar fi făcut vrăji. Conținutul pe care îl cuprinde, el folosește timpul trecut, ceea ce pe mine personal mă duce cu gândul că a fost scris postfactum”, declară Radu Adrian, prim procuror Parchetul Tribunalului Brașov. 

Cei doi soți vor fi conduși pe ultimul drum vineri.   

×
Etichete: Bran crima crimă Bran
x close