Antena 3 CNN Actualitate Locale Cod roșu de viituri în Prahova. Oamenii au fost avertizați prin Ro-Alert

Cod roșu de viituri în Prahova. Oamenii au fost avertizați prin Ro-Alert

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:38 03 Iul 2024 Modificat la 23:38 03 Iul 2024
inundatii
Inundaţii în România. Sursa foto: Agerpres

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, miercuri seara, creşterea capacităţii operaţionale pe fondul unui cod roşu de viituri emis de hidrologi pentru bazinul hidrografic Teleajen. Potrivit datelor transmise de ISU, avertizarea este valabilă până joi dimineaţă, la ora 6:00.

„Avertizare hidrologică cod roşu de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Teleajen - bazin aval Ac. Măneciu - amonte confluenţă cu râul Vărbilău, judeţul Prahova.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Drajna (afluent al râului Teleajen).

La nivelul ISU Prahova s-a luat decizia creşterii capacităţii operaţionale începând cu ora 22:00, astfel încât situaţiile care ar putea să apară să fie gestionate corespunzător”, arată sursa citată.

Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT

De asemenea, se transmite mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei din zonele vizate de codul roşu hidrologic.

Cod portocaliu de inundaţii până joi dimineața

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Prahova și Buzău, valabilă până joi la ora 8:00.

Potrivit hidrologilor, până joi la ora 8:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinul hidrografic Bâsca Chiojdului (afluent al râului Buzău), județele Prahova și Buzău.

×
x close