Antena 3 CNN Actualitate Locale Imagini apocaliptice cu inundaţiile din ţară. Sute de familii au rămas izolate: "Ne este frică"

Imagini apocaliptice cu inundaţiile din ţară. Sute de familii au rămas izolate: "Ne este frică"

Claudia Popovici, Silvian Trandafir
1 minut de citit Publicat la 16:42 26 Dec 2021 Modificat la 17:08 26 Dec 2021
Imagini apocaliptice cu inundaţiile din ţară. Sute de familii au rămas izolate: "Ne este frică"
Sursa foto: Antena 3

Mai multe poduri au fost rupte, drumurile au fost complet acoperite cu ape, iar pericolul pândește în continuare la tot pasul.

Zeci de familii au rămas izolate după ce podul peste Sohodol s-a fărâmat sub presiunea puhoaielor. A plouat în continuu de mai bine de 24 de ore, iar oamenii se tem că gospodăriile lor vor fi înghițite de ape.

„După dezastrul din luna iulie sper să nu mai avem ghinionul să mai prindem o viitură că suntem la pământ", spune un localnic.

„Ne este frică. În iulie am rămas fără nimic. Abia ne-am revenit, cât de cât să trăim. Nici nu ştim când vine viitura acuma", mai spune speriată o localnică.

„Avem patru tuburi băgate că am făcut provizoriu. Dacă nu a rupt la tuburi a rupt înaintea lor. Acum așteptam să se retragă să aducem încă două tuburi şi să refacem drumul că totul este blocat", spune un reprezentant al autorităţilor.

Oamenii nu şi-au revenit după inundațiile care au lovit zona astă vară. Atunci furia apelor a distrus mai multe gospodării din comuna Sohodol, unde şi mai multe maşini au fost luate de puhoaie.

Apele umflate ameninţă şi un pod peste Arieş, iar autorităţile sunt în alertă în zonă.

Un pod a fost distrus şi în Abrud la 15 km de Sohodol, acolo unde un întreg cartier a fost izolat. Localnicii vor folosi podul de acces provizoriu până când celălalt va putea fi reparat.

×
Etichete: inundatii Sohodol
x close