Un bărbat de 45 de ani și-a omorât soția, cu patru lovituri de cuțit, după care a încercat să se sinucidă. Aceasta tocmai se întorsese de la muncă din Germania, de numai trei zile și și-a găsi sfârșitul chiar în căminul conjugal. Vecinilor nu le vine să creadă cele întâmplate . “Nu ne vine să credem! Coca și Petru au fost mereu doi oameni muncitori, cu doi copii frumoși și acum, după ce au muncit ambii în străinătate și și-au ridicat o casă frumoasă, să ajungă aici? Ea a venit sâmbătă acasă. Avea concediu două săptămâni. El venise de vreo 10 zile, lucra pe un TIR în comunitate. Și din câte am înțeles, urma să plece și el odată cu Coca. Noi nu i-am auzit certându-se. Aseară, când a venit Poliția și am aflat ce s-a întâmplat, am rămas șocată. Pe ea au găsit-o în baie, înjunghiată de patru ori. Pe el l-a luat SMURDUL, pentru că a încercat să se sinucidă”, a spus o vecină de-a celor doi, citată de Vremea Nouă.
Oamenii cred că doar din gelozie s-a putut întâmpla una ca asta, fiindcă altă explicație nu ar putea fi.