Antena 3 CNN Actualitate Locale Clădirile abandonate din Reşiţa vor fi impozitate cu până la 500%

Clădirile abandonate din Reşiţa vor fi impozitate cu până la 500%

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:29 11 Noi 2015 Modificat la 20:29 11 Noi 2015
casss.jpg
Foto: Victor Stroe/Intact Images
Clădirile părăsite din Reşiţa vor fi impozitate în plus începând de anul viitor, creşterile fiind între 250% şi 500%, în funcţie de poziţionarea şi starea de degradare a acestora, a declarat, miercuri, primarul municipiului, Mihai Stepanescu.

"Din 2008, noi nu am mărit taxele şi impozitele, dar în anumite situaţii au fost impuse creşteri dictate de lege. Ca o noutate, a venit o taxă nouă, taxa de paragină, care reprezintă interes pentru reşiţeni şi pentru cei care tranzitează oraşul nostru şi se întreabă de ce oraşul este gri, de ce sunt curţi sau grădini pline de noroi, moloz sau buruieni, case care nu arată bine estetic şi am concluzionat ca taxa să fie cu 500% mai mare pe drumurile principale. Pe cele lăturalnice, din intravilan, taxa poate fi mărită până la 250%, iar în extravilan, dublată. Tot ce înseamnă terenuri neîntreţinute sau anexe agricole din extravilan care sunt părăsite, neîntreţinute, vor avea taxe mărite", a declarat primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, potrivit jurnalul.ro.

Mai multe, pe jurnalul.ro.

×
x close