Este vorba despre un arbore mamut care trăieşte la nici 50 de kilometri de Reşiţa, un arbore gigant care ajunge și 5.000 de ani.
În Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, pe drumul care leagă Peştera Comarnic de Anina veghează, impunătoare, ceea ce codrenii din Banatul Montan numeau, mult timp, o "ciudăţenie" naturală.
Este vorba de un exemplar rar de sequoia, cel mai mare arbore din lume.
Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva estimează vârsta acestuia la aproximativ 200 de ani, însă nimeni nu știe istoria exactă acestui copac gigantic.
Arborele măsoară peste 45 de metri înălţime şi mai mult de cinci metri în circumferinţă şi cu toate că mediul său natural sunt Munţii Sierra Nevada din Statele Unite, s-a încăpăţânat să trăiască pe pământ românesc, adaptându-se perfect la condițiile climatice din țara noastră, la o altitudine de aproape 700 de metri.
În România există foarte puține exemplare de Sequoia, însă cel din Parcul Semenic – Cheile Carașului este unul din puținele care s-au dezvoltat în mediul natural, într-o pădure.
Arborele gigant nu este singura atracţie din judeţ, în parcul central din staţiunea Băile Herculane există încă un exemplar asemănător.
Aceşti arbori sunt monumente ale naturii protejate de lege.