Cel puțin 100 de crescători de ovine din județul Hunedoara sunt dispuși să protesteze în București, pe 15 decembrie, față de prevederile din legea care limitează drepturile de mișcare ale turmelor în perioada de iarnă și impune reducerea numărului de câini de la stâne, informează
Agerpres.
Crescătorii de ovine solicită suspendarea prevederilor legii și apoi modificarea acesteia, după ce va fi dezbătută împreună cu reprezentanții asociațiilor de crescători de animale, a declarat președintele Asociației crescătorilor de ovine ”Retezat”, Pavel Iovăneasă.
În acest sens, Federația Oierilor de Munte a depus o petiție la Președinție, Parlament, ministerele Mediului și Agriculturii.
”Dacă nu se revine asupra legii, suntem deciși să ieșim în stradă. Vom manifesta pașnic pentru că avem dreptul să ne cerem drepturile în mod democratic. Asta, în prima fază, pentru că dacă nu se poate nicicum și trebuie să stăm cu animalele pe saivane, atunci o să mai aducem din ele și pe la București, dar... după sărbători”, a spus Iovăneasă.
În opinia acestuia, Legea vânătorii și a fondului cinegetic este neconstituțională pentru că interzice pășunatul domestic, în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, pe terenurile pe care le dețin crescătorii de animale, însă permite accesul vânătorilor pe aceste parcele proprietate privată.
În ceea ce privește limitarea numărului de câini la o stână, Pavel Iovăneasă a fost de părere că articolul din lege nu ține cont de realitățile de la o stână și nici de problemele pe care le întâmpină ciobanii care urcă pe munte.
Asociația crescătorilor de ovine ”Retezat reprezintă interesele a 237 de crescători de oi din județul Hunedoara, care își desfășoară activitatea în Țara Hațegului, Valea Jiului și zona Brad.