Antena 3 CNN Actualitate Locale Un cioban din Maramureş este în stare critică, după ce a confundat sticla de alcool cu soluția pentru deparazitarea oilor

Un cioban din Maramureş este în stare critică, după ce a confundat sticla de alcool cu soluția pentru deparazitarea oilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:07 22 Apr 2023 Modificat la 11:35 22 Apr 2023
cioban
Un cioban din Maramureş este în stare critică, după ce a confundat sticla de alcool cu soluția pentru deparazitarea oilor Sursa foto: Pixabay.com

Salvamontiștii maramureșeni din zona Cavnic au intervenit azi-noapte în zona vârfului Șugău (zona comunei Vadu Izei), după ce un cioban a sunat la 112 că unui coleg de-al lui i s-a făcut rău. 

Apelul a venit în jurul orei 3:20, după ce ciobanul în vârstă de 44 de ani din Sighetu Marmației ar fi confundat sticla de alcool cu cea în care se afla o soluție care se folosește pentru deparazitarea oilor.

Spre zona respectivă au plecat două echipaje ale ambulanței și un echipaj al poliției, doar că zona era inaccesibilă autospecialelor de intervenție. 

Astfel că salvamontiștii au mers pe jos aproape patru kilometri pentru a ajunge la victimă. Aceasta a fost coborâtă de pe munte și a fost predată echipajelor medicale. 

Ciobanul a fost dus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde a rămas internat. Starea lui este critică.

×
x close