Ioan Beşa (23 de ani) a omorât un poliţist pe peronul Gării Burdujeni din Suceava cu zeci de lovituri de cuţit. Criminalul îşi ducea veacul prin zona gării, dormind într-o maşină.
Ioan Beşa (23 ani), din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava, este individul ce l-a omorât pe agentul şef Sorin Vezeteu pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava. Acesta l-a atacat pe poliţist cu un cuţit, lovindu-l de zeci de ori în seara zilei de joi, 20 iulie. Acesta a încercat să se apere, însă a căzut la pământ unde a continuat să fie atacat şi lovit cu un cuţit de către agresor.
Criminalul a plecat în străinătate înainte de a împlini 18 ani. În satul său natal, Mironu, oamenii abia dacă îşi mai amintesc de el, spunând că nu a produs probleme în comunitate. În timp ce se afla în Spania, Ioan Beşa a fost reţinut pentru 72 de ore după ce a fost implicat într-o altercaţie. Aseară, el susţinea că ar fi fost închis pe nedrept şi că-i urăşte pe toţi poliţiştii.
Mai multe pe adevarul.ro.