Antena 3 CNN Actualitate Locale Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia are un nou program de vizitare. Când poate fi văzut obiectivul turistic

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia are un nou program de vizitare. Când poate fi văzut obiectivul turistic

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 18:37 03 Mar 2025 Modificat la 18:37 03 Mar 2025
sarmizegetusa regia cetate dacica patrimoniu unesco hunedoara romania obiectiv turistic
Fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, a fost vizitată de 52.000 de persoane în 2024. Sursa foto: Facebook/ Administratia Sarmizegetusa Regia

Programul de vizitare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, s-a schimbat, astfel că de la începutul lunii martie şi până pe 30 aprilie situl istoric este deschis pentru public între orele 9:00 şi 18:00, potrivit Agerpres.

Potrivit Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, ultima intrare a turiştilor în zona sitului UNESCO va fi posibilă cu 30 de minute înainte de ora închiderii.

Fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, a fost vizitată anul trecut de 52.000 de persoane, în condiţiile în care accesul în sit a fost restricţionat pentru public în perioada 15 octombrie - 30 noiembrie.

În acest interval de timp au fost realizate lucrări la poarta de intrare vest, ca parte a proiectului de reabilitare „Capitala Daciei - Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.

Cetatea Sarmizegetusa Regia face parte din complexul de cetăţi dacice din Munţii Orăştiei şi se află în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, prin DGAMPT Hunedoara.

×
x close