Poliţiştii au constatat că tânărul era fără probleme de sănătate. Avea picioarele sub șezut, pentru a fi credibil.
Impostorul a fost filmat când dă pătura deoparte, se ridică și merge fără probleme.
Nu e pentru prima dată când este prins la cerșit.
Îi păcălește pe șoferi și trecători că nu are picioare
Tânărul de 30 de ani are domiciliul în Bălăbănești, județul Galați, scrie tion.ro. De această dată a primit o amendă de câteva sute de lei și a fost dus într-un centru pentru persoane fără adăpost.
"Deși a fost preluat, sancționat, predat la centrul de pe str. Telegrafului, acesta revine în stradă. Reamintim că legislația nu permite obligarea acestor persoane să stea într-un centru, singura soluție fiind ca timișorenii să nu le mai ofere bani. Anul trecut, polițiștii locali au preluat din stradă 630 astfel de persoane, iar de la începutul acestui an și până în prezent au fost identificați alți 98 de cerșetori și oameni ai străzii, toți depistați de mai multe ori", transmit reprezentanții Direcției Poliției Locale Timișoara.