Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, procurorul a dispus miercuri reținerea bărbatului în vârstă de 72 ani, din comuna Merghindeal, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment rezultă că în noaptea de 5 mai 2024, în jurul orei 0.30, inculpatul a oferit unui agent de poliţie suma de 100 de euro, cu titlu de mită, spre a-l determina pe acesta să își încalce atribuțiile de serviciu și să nu îl sancționeze pentru fapta de a apela în mod repetat la mila publicului.
Bărbatul a fost reţinut pentru dare de mită
"Cu această ocazie inculpatul chiar a cerut agenților de ordine publică să îl transporte la locuința sa cu autospeciala poliţiei", se arată în comunicat.
Joi, procurorul va aprecia dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpat.