Antena 3 CNN Actualitate Locale Cea mai mare captură de droguri, la Vama Bechet: Comprimate, în valoare de peste 3 milioane de euro, ascunse într-un camion încărcat cu seminţe de floarea soarelui

Cea mai mare captură de droguri, la Vama Bechet: Comprimate, în valoare de peste 3 milioane de euro, ascunse într-un camion încărcat cu seminţe de floarea soarelui

Cristi Georgescu
4 minute de citit Publicat la 10:25 29 Aug 2023 Modificat la 10:28 29 Aug 2023
cea mai mare captura de droguri vama bechet
Cea mai mare captură de droguri, la Vama Bechet: Comprimate, în valoare de peste 3 milioane de euro, ascunse într-un camion încărcat cu seminţe de floarea soarelui Sursa foto: Poliţia de Frontieră

1,1 milioane de comprimate cu alprazolam, în valoare de peste 3 milioane de euro, au fost descoperite de către Poliția de Frontieră, la Bechet. Este cea mai mare captură de medicamente ce conțin substanță activă din categoria drogurilor de risc.

Poliţiştii de frontieră din Bechet, judeţul Dolj au descoperit, într-un autocamion încărcat cu seminţe de floarea soarelui, mai multe cutii cu medicamente ce conţineau 1.186.785 de comprimate ce aveau ca substanţă activă alprazolam, ce se regăseşte pe lista drogurilor de risc.

Citeşte şi: Noi date din expertiza toxicologică în cazul şoferului drogat care a produs tragedia de la 2 Mai

Camionul era condus de un cetăţean bulgar, iar cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT Craiova, cu bărbatul în stare de arest preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de risc

Aceasta este cea mai mare captură de medicamente ce conțin substanță activă din categoria drogurilor de risc, valoarea de piată fiind estimată la peste 3 milioane de euro.

Citeşte şi: Pericol de explozie în Argeș, din cauza unei țevi de gaz! Peste 100 de persoane au fost evacuate

Duminică dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet - județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, seminţe de floarea soarelui şi cilindri hidraulici şi avea ca destinaţie Suedia. Polițiștii de frontieră au găsit, în compartimentul pentru marfă, pe lângă marfa transportată, mai multe cutii cu medicamente.

Pachetele respective conţineau 79.119 blistere cu 1.186.785 de comprimate, ce aveau ca substanţă activă Alprazolam, substanţă care se găseşte în Tabelul nr 3 din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Citeşte şi: Cea mai mare captură de cocaină din istoria Spaniei. Cantități uriașe de droguri, trimise în Europa în cutii cu banane

Întreaga cantitate de medicamente a fost trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate, rezultatul fiind pozitiv. Cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, iar TIR-ul a fost indisponibilizat la sediul PTF Bechet.

Cetăţeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind emis mandat pentru 30 de zile.

Cea mai mare captură de droguri de risc, la Vama Bechet 

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet - judeţul Dolj au descoperit, într-un autocamion încărcat cu seminţe de floarea soarelui, mai multe cutii cu medicamente ce conţineau 1.186.785 de comprimate ce aveau ca substanţă activă alprazolam, ce se regăseşte pe lista drogurilor de risc.

Camionul era condus de un cetăţean bulgar, iar cercetările în cauză sunt continuate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, cu bărbatul în stare de arest preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de traffic de droguri de risc.

Aceasta este cea mai mare captură de medicamente ce conțin substanță activă din categoria drogurilor de risc, valoarea de piată fiind estimată la peste 3 milioane de euro.

În data de 27.08.2023, în jurul orei 06.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet - județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, seminţe de floarea soarelui şi cilindri hidraulici şi avea ca destinaţie Suedia.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul fizic al ansamblului rutier. Astfel, în compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport au fost descoperite, pe lângă marfa transportată, mai multe cutii cu medicamente. În urma controlului amănunțit s-a stabilit că pachetele respective conţineau 79.119 blistere cu 1.186.785 de comprimate, ce aveau ca substanţă activă Alprazolam, substanţă care se găseşte în Tabelul nr 3 din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 

Întreaga cantitate de medicamente a fost trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate, rezultatul fiind pozitiv.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Totodată, ansamblul rutier a fost indisponibilizat la sediul PTF Bechet, iar cetăţeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind emis mandat pentru 30 de zile", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

×
x close