Antena 3 CNN Actualitate Locale Cât câştigă un zilier la cules de struguri. Banii îi primeşte la sfârșit de săptămână

Cât câştigă un zilier la cules de struguri. Banii îi primeşte la sfârșit de săptămână

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 22:18 12 Sep 2022 Modificat la 22:31 12 Sep 2022
struguri
Sursa foto: pixabay.com/ponce_photography

Peste 40 de muncitori intră zilnic în via unității viticole din Buzău pentru a culege strugurii din soiurile albe, precum Tămâioasa Românească și Busuioaca. Culesul ciorchinilor nu este cea mai ușoară activitate, spun aceștia, însă merită tot efortul, scrie adevarul.ro.

"Dacă butucul e bun, nu durează culesul decât un minut la găleată, deci trei minute la trei găleți. Sunt însă și butuci cu struguri mai rari. Ciorchinele îl tăiem cu cuțitul, pentru că altfel se scutură bobițele, rămâne ciorchinele gol și n-am făcut nimic atunci”, spune Valentina, o localnică în vârstă de 46 de ani.

Cât câştigă un zilier la cules de struguri: "Sper să adun cel puțin 150 de lei pe zi"

"Am lucrat pe șantier toată vara. La cules stau până se termină campania de la stațiune, apoi plec iar pe șantier. Probabil o lună o să dureze. Sper să adun cel puțin 150 de lei pe zi. La final aș putea câștiga 4.000 de lei, în funcție de cât durează campania", spune Iulian, unul dintre cei mai tineri culegători.

Potrivit inginerului Irinel Popa, cel care coordonează campania de recoltare de pe cele 80 de hectare de viță de vie ale fermei viticole din Pietroasele, cei mai harnici dintre culegători pot câștiga 200 de lei zilnic, adică 1.000 de lei plătiți la final de săptămână.

Producţia de must va fi mai modestă anul acesta, dar vinul va fi mult mai bun

Tămâioasa de Pietroasele este catalogat de oenologi drept cel mai aromat sortiment din clasa Tămâioasei Româneşti, avantajul fiind generat de poziţia geografică a versanţilor pe care sunt aşezate culturile de viţă de vie.

×
x close