Căutările Carlei Borodi, o tânără de 26 de ani din Dej care a dispărut de acasă pe 23 ianuarie, au continuat și astăzi.
O operațiune amplă de căutare a fost organizată începând cu ora 10 în zona localității Gârbău, acolo unde se presupunea că s-a deplasat tânăra.
La această acțiune au participat zeci de polițiști, jandarmi, localnici și voluntari ai clubului Cert Rescue. S-a folosit inclusiv o dronă dotată cu o cameră cu termoviziune.
Din păcate, tânăra a fost găsită decedată pe un câmp din apropierea satului Gârbău.
Carla Borodi a plecat de acasă pe 23 ianuarie în jurul prânzului. În jurul orei 12, camerele de supraveghere din Gara Cluj-Napoca au surprins-o în timp ce urca în trenul spre Aghireșu, scrie dejeanul.ro.
Fata nu a mai ajuns însă la destinație, ceea ce a condus la presupunerea că ar fi coborât în gara Gârbău. Mai mulți localnici din Gârbău au confirmat faptul că au observat în ziua respectivă o tânără cu semnalmentele Carlei care se îndrepta către un teren viran din localitate.
De asemenea, telefonul tinerei emitea semnal din zona respectivă, dar localizarea exactă nu a putut fi stabilită, zona de căutare fiind destul de extinsă.
Sute de persoane au distribuit, ieri, un anunț în care se cerea ajutor pentru căutarea fetei.
”Urgent!
Un prieten de-al nostru motociclist, Dragoș, are prietena dispărută. Maine 25 ianuarie, de la 10 incepem cautarea. Întâlnirea in fata secției de poliție Garbau (după localitate din Baciu).
Apa, haine si încălțăminte adecvate sunt necesare. Orice altceva poate ajuta. Caine, stații, moto teren, auto teren, etc”, scria în anunțul puternic distribuit pe rețelele sociale.
Potrivit informațiilor obținute de Antena 3 CNN, Carla era din Dej, însă locuia în Cluj alături de iubitul ei. Mama fetei este cadru didactic.